Bursa zvonurilor
Milițienii BeJenantu și Poșârcă Pedofilul, șefi promovați cu câte o stea din 2 în 2 ani pe criteriul „pupa ghiulul”- BURSA Zvonurilor

După ieșirea la pensie pe motive mai puțin medicale și mai mult penale a fostului șef al Poliției Municipale dintre vii, la orizontul urbei conduse de Ceapa Roșie se remarcă un personaj nou! Nou cu numele, că individul are aceleași apucături ca proaspătul pensionar: bolnave și penale! Având mersul unui pinguin așa cum au remarcat unii colegi de-ai săi, deși orașul viilor nu are vreo legătură cu Polul Nord acolo unde păsările dolofane dețin supremația numerică, noul doritor de șefie are astfel de apucături dominante numeric. După ce a instituit la modestul său birou rutier reguli pinguiniste, acest milițian învechit, tinde mai sus! În mod necontenit, BeJenantu pupă dosul mai marilor Primăriei și pe cel al șefilor de la județ. Milițianul nostru poartă permanent lenjerie intimă de culoarea trandafirilor roșii și trage sfori pentru o eventuală promovare în locul iubitorului de telenovele turcești. Deși nu are același hoby cu fostul șerif, actualul șef de la Biroul Rutier are apucături obediente față de politicul dominant al județului și promite supunere oarbă gibilanului! În așteptare, sub aceeași umbrelă păcătoasă a concediilor medicale măsluite stă șeful BOP, Poșârcă. Un alt pretendent la funcția de șerif al urbei lui Ceapă Roșie! După ce controlul IGPR l-a găsit vinovat de nemuncă, acesta se ascunde după piciorul său operabil și speră ca noua lege a pensiilor să-i netezească drumul spre șefia mult visată. Vizat cu ani în urmă de o anchetă pentru un fel de pedofilie, șeful BOP speră la loc de parcare personalizat în fata instituției, pe nea Ionică centralistul pe post de valet personal și colegi cât mai obedienți ca în vremurile de mult apuse !
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră