StiriEst
Au omorât un tată în trafic, dar vor sta puțin la pușcărie. O fată de 18 ani a rămas orfană. Trebuia sa dea BAC-ul

Tudorici Leonard Florian şi Tudoreci Mihai Adrian, din Merişani, satul Malu Vânăt, au bătut în trafic un bărbat din Curtea de Argeş. Victima a murit la spital, după aproape o săptămână de comă de gradul 4, timp în care medicii au făcut eforturi supraomeneşti să-l salveze.
Cei doi tineri au fost iniţial acuzaţi de vătămare corporală, însă după moartea lui Cătălin, bătut în trafic, încadrarea faptei s-a schimbat în lovitură cauzatoare de moarte. Ei au contestat arestarea preventivă, însă fără succes, hotărându-se menţinerea arestării preventive pentru 30 de zile.
Autorii bătăii în trafic, la Argeş, încheiată cu moartea victimei, riscă între 6 şi 12 ani de puşcărie
Două bestii din Argeş l-au bătut în trafic şi călcat în picioare pe Cătălin Plăiaşu, un om de afaceri din Argeş, care mergea în treaba lui, pe şosea. La un moment dat, BMW-ul a început să şicaneze în trafic mai multe maşini, provocând oprirea bruscă a două dintre ele, urmată şi de o tamponare.
La volanul unei Skoda se afla Cătălin Plăiaşu, un afacerist din Curtea de Argeş, care s-a dat jos să vadă ce se întâmplă. Cei doi tineri au tăbărât pe el şi l-au lovit năprasnic în cap, Cătălin căzând inert pe şosea, după care au fugit, la bordul unui autoturism BMW.
Cei doi tineri au fugit, dar au fost prinşi şi arestaţi
EI au fost prinşi în scurt timp şi reţinuţi pentru 24 de ore, măsură care s-a transformat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Cătălin a fost transportat la spital în comă de gradul 4, cu răni groaznice la cap, peste puterile medicilor de a-i salva viaţa. Aproape o săptămână în comă, Cătălin Plăiaşu a murit.
O fată de 18 ani a rămas orfană şi de tată, după moartea mamei
Agresorii au lăsat o fată de 18 ani orfană şi de tată, după ce mama ei murise cu ceva timp în urmă răpusă de o boală cruntă. În ziua în care tatăl ei a murit, fata urma să susţină Bacalaureatul.
Cei doi bătăuşi, acuzaţi acum de lovituri cauzatoare de moarte
După moartea lui Cătălin, anchetatorii au schimbat încadrarea faptei celor doi, din vătămare corporală în lovitură cauzatoare de moarte, Tudorici Leonard Florian şi Tudoreci Mihai Adrian riscând acum între 6 şi 12 ani de închisoare.
Duşi la Parchet pentru audieri, cei doi tineri au fost aşteptaţi la poartă de rude, iubite şi prieteni, care le-au strigat încurajări. O fată a început să plângăla vederea celor doi, încătuşaţi.
Procuror: „Decesul a survenit în urma unui traumatism cranio-cerebral forte”
Procurorul Cătălin Arsene, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a precizat că decesul a avut loc ca urmare a unei deficienţe cardio respiratorii, cauzată de un traumatism cranio-cerebral forte.
„S-a stabilit că decesul a avut loc ca urmare a deficienţei cardio-respiratorii, produsă pe fondul unui traumatism cranio-cerebral forte, iar ca urmare a agravării situaţiei, a fost schimbată încadrarea juridică din vătămare corporală în lovitură cauzatoare de moarte, iar dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş”, precizează procurorul.
Avocat: „Riscă până la 12 ani de închisoare, dar dacă recunosc faptele, vor beneficia de o reducere şi ar putea primi între 4 şi 8 ani”
„Agresorii riscă până la 12 ani de închisoare pentru fapta de loviri cauzatoare de moarte sau alte violente, asta in cazul in care nu sunt retinute si alte fapte penale in concurs, in sarcina lor. Din cate pot observa, agresiunea a avut loc in public, mai exact in trafic, astfel incat se impune a se retine in sarcina lor si fapta prevazuta de art. 371 Cod penal, de tulburare a ordinii si liniste publice. Foarte important de retinut este faptul ca actele de violenta savarsite asupra victimei sunt comise cu intentie directa, insa rezultatul nefericit, cel al decesului victimei, este savarsit din culpa, intrucat ei nu au urmarit uciderea acesteia, nu au premeditat o astfel de fapta, ci au urmarit cu intentie “doar” vatamarea corporala a victimei. De altfel, decesul a survenit in spital, la cateva zile de la data comiterii violentelor asupra victimei, in urma gravitatii acestora. La prima vedere a cazului, nu vad circumstante reale ale faptei care sa ii exonereze pe agresori de fapta comisa si care sa ii scape de o pedeapsa cu inchisoarea, mai ales raportat la limitele mari de pedeapsa de la 6 ani la 12 ani. Chiar si in conditiile in care acestia vor invoca o provocare din partea victimei, totusi aceasta nu este exoneratoare de vinovatie, ci cel mult poate fi avuta in vedere ca o circumstanta atenuanta. Daca agresorii recunosc faptele retinute in sarcina lor, acestia vor beneficia de o reducere cu 1/3 a limitelor de pedeapsa, astfel incat instanta/judecatorul, in acest caz, ar pronunta o pedeapsa intre 4 ani si 8 ani”, a precizat pentru Observator avocatul Ghiţă Andreea-Elena, din cadrul Baroului Constanţa.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră