Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Primarul Paval le cere incompetentilor de la Goscom sa nu mai lase orasul sub zapada

Publicat

in

Primarul de Vaslui, Vasile Pavăl, le-a cerut, miercuri, reprezentanţilor Goscom să acţioneze în mod corespunzător pentru deszăpezirea străzilor din municipiu. Primarul a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că societatea care se ocupă de deszăpezire are în stoc suficient material antiderapant şi dispune de utilajele necesare şi de forţă de muncă, astfel încât să nu mai existe probleme, aşa cum au fost în anii anteriori, când arterele au rămas zile întregi pline de zăpadă sau gheaţă, iar Primăria a fost amendată de poliţiştii rutieri pentru că nu ar fi asigurat condiţii optime pentru desfăşurarea circulaţiei. ‘Am atras atenţia colegilor de la Goscom. Fraţilor, să nu ne prindă iarna nepregătiţi, că tot o să ne prindă. Chiar dacă vine într-o zi de ianuarie sau într-o zi de februarie, tot nepregătiţi suntem. În momentul în care trebuie să interveniţi, nu-l aşteptaţi pe primar, ci faceţi-vă datoria, că altfel vă transfer acea amendă. Datoria mea este de a asigura resursele, de a le prinde în buget, de a fluidiza traficul pentru accesul utilajelor şi zic că mi-am făcut datoria. Sper ca în acest an lucrurile să se desfăşoare normal, în condiţiile unei ierni normale’, a declarat primarul municipiului Vaslui. Vasile Pavăl a afirmat, totodată, că nu pot fi cheltuiţi foarte mulţi bani pentru deszăpezire, deoarece în astfel de condiţii nu ar mai fin bani pentru funcţionarea instituţiei sau pentru investiţii. 

‘Trebuie să fim foarte echilibraţi şi atenţi, să nu rămânem fără bani pentru funcţionare cum văd că se întâmplă la alte primării. Anul trecut s-a acţionat puţin mai greu, startul a fost mai greu, dar am spus să nu cărăm toată zăpada, care în câteva zile oricum se topeşte. Totul se traduce în bani, cheltuim o sumă imensă de bani, vine primăvara şi nu am pentru finanţarea celorlalte obiective. Aceasta idee nu a fost înţeleasă. Sigur că au rămas zone pe care s-a acţionat mai târziu, au rămas nămeţi în lateral, dar s-a circulat cât se poate în condiţii de iarnă’, a menţionat Vasile Pavăl.

Sorin SAIZU

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.