Știri Vaslui
Îngerul oamenilor fugiți din calea bombelor! “Cea mai mare dorință este să pot să adun cât mai multe lacrimi de bucurie”

Între miile de cazuri pe care le ajută, părintele Vladimir Beregoi aleargă tot timpul cu credința că efortul său și al omenilor care îl susțin, salvează suflete. Criza refugiaților din Ucraina l-a făcut să arate că poate ajuta și mai mult.
Nu a stat nicio secundă pe gânduri, și-a înodat poalele reverendei, a început să alerge după ajutoare, a încărcat tururile şi a plecat în Ucraina să aline suferinţe. De la izbucnirea conflictului din țara vecină, părintele Vladimir nu mai are liniște. Vrea să îi ajute pe toți cei care ajung în țara noastră, alungați de bombardamente. Aleargă între Vama Albița și tabăra de refugiați din Huși. Caută să îi ajute pe toți pe care îi întâlnește. Câțiva angajaţi şi o armată de voluntari îi sunt alături.

Conduce cu mână de fier Asociația Filantropia Ortodoxă, o adevărată instituție de binefacere, de educație. Mame singure și copii disperați își pun viețile în mâinile părintelui Vladimir. Sunt cazuri disperate ale unor oameni care au lăsat în urma lor agoniseala de o viață și persoane dragi. Au fugit în România pentru a se salva.
“Binele ți se întoarce în zâmbetul sădit micilor și marilor necunoscuți. Suntem împreună pentru binele care ne face bine. Cea mai mare dorință a mea este să pot să adun cât mai multe lacrimi de bucurie”, povestește părintele Vladimir Beregoi.
La prima vedere, mulți spun că asta trebuie să facă un preot.
Doar că, în cifre, activitatea părinteleui e ameţitoare. Are grijă de mii de persoane. Este mereu cu telefonul în mână, sună, trimite mesaje, caută soluții. Lucrurile se întâmplă mult prea repede. Este o luptă contracronometru. O luptă pentru a salva vieți.

În drumul dintre tabăra de refugiați și internatul unui liceu din Huși, telefonul părintelui sună non-stop. În câteva minute cumpără bilete de avion de peste 6.000 de euro. Toate pentru refugiații care vor să fugă cât mai departe. Ajuns în internatul în care sunt cazați ucrainenii, nu are timp să își tragă sufletul. De cum intră pe ușă, este asaltat de câteva femei care plângând îi spun părintelui că au nevoie de un loc de muncă sau că au nevoie de ajutor pentru a ajunge în diverse locuri din Europa, la rudele lor. După câteva minute, toate problemele se rezolvă.

Episcopia Hușilor le- a oferit autorităților încă o lecție de promptitudine
Toată povestea se învârte acum în jurul persoanelor care au fugit din calea bombelor, oameni pe care autorităţile i-au ignorat, dar Episcopia Hușilor i-a ajutat.

Pentru refugiații din Ucraina care au venit în România prin Vama Albița, Episcopia Hușilor a devenit colacul de salvare care face lucruri pe care într-o lume normală ar trebui să le facă statul.
Preotul Vladimir Beregoi aleargă dintr-un loc în altul şi traduce Scriptura pe înţelesul oamenilor.
Cunoaște problemele oamenilor din ziua de azi, dar vine și cu soluții.
Autocare pline ochi cu refugiati, adulți și copii din Ucraina ajung zilnic în tabăra ridicată la marginea Hușului. Obosiți, refugiații preluați din Vama Palanca de catre responsabilii moldoveni au trecut granița prin PTF Albita si au fost primiți cu brațele deschise. Femeile le-au mulțumit salvatorilor cu ochii scaldati in lacrimi.

Galina are 37 de ani și a ajuns în tabăra de la Husi, luni seară, împreună cu doi dintre cei patru baieti ai sai, Marc (7 ani) si Laric (11 ani). A fost cazata la căminul Liceului Agricol din oras alături de alți refugiați, prin grija Episcopiei Husilor. Si va ramane aici. Tânăra ne povestește cu ajutorul preotului Vladimir Beregoi prin ce a trecut.
„Locuim in apropiere de Odesa. Au început bombardamentele si o saptamana am stat in subsol. Copiii au răcit. Soțul si cei doi baieti mai mari au rămas sa lupte. Nu sunt împreună, ci în orașe diferite. Tin legatura cu ei zilnic si atunci cand nu îmi raspund la mesaje intru in panica. Traiesc o spaimă continua. Si băieții sunt speriați. Tresarim la orice zgomot. Oameni buni ne-au luat de la granița si ne-au dus la Palanca. De aici, cu autocarul am venit aici. Nu avem unde pleca mai departe. Imi voi cauta de lucru, ca sa imi întrețin băieții, sa nu fiu povara pentru nimeni”, a povestit Galina.

Marc va împlini 8 ani pe 14 martie. Nu isi doreste decât să se întoarcă acasă. Și lui, si fratelui său le e dor de frații mai mari, de tatăl lor, de prieteni, dar și de cățelul lor, Archie, rămas acasă. Preotul Vladimir ii liniștește în limba lor. Ii mângâie, le zâmbește și are grija sa nu le lipsească nimic. Este copleșit de tot ceea ce vede de când a izbucnit razboiul si impresionat de curajul Ucrainei. Dupa zile si nopti petrecute printre refugiați, la Husi, dar și în Ucraina, preotul Beregoi transmite un mesaj puternic: Pacea nu are niciun pret! Pacea e tot.
Alte cateva sute de refugiați sunt așteptați să ajunga la Husi in zilele urmatoare. Ei sunt adusi cu autocare moldovenești de la Vama Palanca si intra in Romania prin PTF Albita.

“Am fost și vom fi în continuare gata să întâmpinăm refugiații în Vama Albita și în Tabăra pentru refugiați de la Huși.
Suntem pregătiți cu tot ce trebuie, la orice oră din zi sau din noapte pentru a răspunde nevoilor ce apasă oamenii simpli care fug de teama războiului. Ieri am reușit să ajutăm, să îndrumăm și să oferim transport pentru sute de persoane care au venit aseară în Tabără. Energia noastră este cu atât mai mare cu cât ajutăm cât mai mulți oameni. De-a lungul acestor zile încărcate de emoție am întâlnit mame cu copii care au fugit de teama războiului, părinți care au speranța de a-și revedea copiii rămași pe câmpul de luptă, bunici speriați cu nepoți de câteva luni în brațe, mii de oameni aflați într-o țară străină și care nu știu încotro să meargă.
Am acordat tot ajutorul pe care îl putem oferi acestor oameni.
Ne aflăm în continuare în Vama Albița, dar și în tabăra de refugiați de la Huși și venim in întâmpinarea refugiaților încercând să îi încălzim cu pături și ceai, să le oferim cartele pentru a putea ține legătura cu cei dragi, să le asiguram transport și cazare celor care au nevoie.
Mulțumim oamenilor cu suflet mare pentru mobilizare și disponibilitatea de a ajuta in continuare”, a spus părintele Beregoi.
Puteți spriji în continuare aceste demersuri, prin contul în Lei: RO43RNCB0261160373430001- deschis la Banca BCR, filiala Huși.
Contul în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;
Revolut: 0757 938 531 revolut.me/afilantropiahusi
Puteți oferi ajutor material la sediul Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, Str. Mihail Kogălniceanu nr 19 Mun. Huși sau direct la vama Albița, în spațiul special amenajat sau în tabara amenajată la ieșirea din orașul Huși.









-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiție divină? Sentința finală în cazul lui Corneliu Onilă se dă chiar în ziua în care a murit fostul episcop Ioachim, cel chinuit de propriul succesor