Știri Vaslui
Preotii au pregatit oale cu sarmale pentru refugiatii din Ucraina- FOTO

Speriați, infrigurati, istoviti, cu priviri stinse sau optimiste, dar cu toții franti sufleteste. Asa ajung refugiatii ucrainieni in tabăra ridicată de autorități la Husi. Zilnic, sute de oameni ajung aici.Sunt așteptați cu brațele deschise de pompieri, de preoți, de voluntari. Serile trecute, oale pline cu sarmale aburinde au fost pregătite pentru refugiați. Câțiva preoți cu suflet mare, s-au mobilizat și au sărit în sprijinul celor alungați din țara lor. Le-au oferit o masă caldă și le-au adus un strop de speranță.
„Acești oameni trec printr-o dramă greu de închipuit. Noi suntem aici pentru a le oferi din puținul nostru, dar și o vorba buna, o încurajare. În tabăra, refugiatii primesc pachete, ceaiuri, apa, cafea, se odihnesc si se pregătesc pentru alte drumuri. În această seară, i-am asteptat pe cu sarmale de post. Au fost foarte apreciate si multumim gospodinelor, care au pus in ele toată priceperea și afecțiunea lor. Sa fii om nu e greu, iar noi, vasluienii, dovedim asta la nevoie”, a spus Ramona Mocanu, președintele Asociației Museum Vasluiensis.
Pentru refugiații din Ucraina care au venit în România prin Vama Albița, Episcopia Hușilor a devenit colacul de salvare care face lucruri pe care într-o lume normală ar trebui să le facă statul.
Autocare pline ochi cu refugiati, adulți și copii din Ucraina ajung zilnic în tabăra ridicată la marginea Hușului. Obosiți, refugiații preluați din Vama Palanca de catre responsabilii moldoveni au trecut granița prin PTF Albita si au fost primiți cu brațele deschise. Femeile le-au mulțumit salvatorilor cu ochii scaldati in lacrimi.










-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiție divină? Sentința finală în cazul lui Corneliu Onilă se dă chiar în ziua în care a murit fostul episcop Ioachim, cel chinuit de propriul succesor