Știri Vaslui
Noi detalii groaznice în cazul morților de la Ștefan cel Mare. Rămăşiţele unui tânăr de 28 de ani, dispărut de 4 ani, descoperite într-o pătură

Apar noi detalii cutremurătoare în cazul celor două femei găsite moarte într-o casă din Vaslui, de poştaş. În timp ce poliţiştii cercetau casa, aceştia au descoperit într-una dintre încăperi, un alt cadavru, înfăşurat într-o pătură. Vecinii susţin că rămăşiţele i-ar aparţine lui Radu, nepotul de 28 de ani al bătrânei, care dispăruse în urmă cu patru ani. Martor: L-a găsit jos, pe covor, întins, mort….numai scheletul era de băiat.
Crimă sau accident? Asta e întrebarea care stă pe buzele localnicilor din comuna vasluiană Ştefan cel Mare, după ce în casa celor două femei moarte a fost descoperit şi un al treilea cadavru. La începutul săptămânii, primarul din localitate a trimis pe cineva acasă la femei să afle dacă totul este în regulă. Pentru că nu fuseseră văzute de câteva zile şi părea că nici nu şi-au făcut focul în ultima săptămână. Vecinii de aici au venit, au discutat cu ele şi au cerut să fie lăsate în pace, spunând că totul este bine. Poştaşul din localitate nu s-a lăsat însă păcălit de poveste. Atunci când Loredana, nepoata bătrânei de 82 de ani, a ieşit la poartă cu buletinul bunicii în mână, pentru a-i încasa pensia, bărbatul a simţit că ceva e putred la mijoc şi a intrat imediat în casă. Acolo le-a descoperit trupurile celor două femei. Reporter: A stat cu ele în casă de atâta timp?
Localnic: Exact, de luni cred că e moartă bunica.
Realitatea era însă mult mai şocantă
Odată cu moartea subită a celor două femei, un secret păstrat de familie a ieşit la iveală.
Bogdan, Ipj Vaslui: Au fost identificate cadavrele a trei persoane, femeile indicate în sesizare şi un bărbat.
Trupul, aflat deja în descompunere şi înfăşurat într-o pătură, era a lui Radu, nepotul bătrânei şi fratele Loredanei, pe care vecinii susţin că nu l-au mai văzut de ani de zile.
Localnic: De patru ani e băiatul ăla în casă aşa. I-ar fi dat ceva să bea, sau i-ar fi dat cu ceva în cap şi l-au omorât în casă.
Reporter: Credeţi că l-au omorât ele?
Localnic: Dar cine, domană? Ele nu erau sănătoase la cap.
Băiatul era dispărut de patru ani
Tânărul de 28 de ani, care suferea şi el, precum sora lui, de o boală psihică, era dispărut încă din anul 2021. Însă, atunci când autorităţile au început să pună întrebări, bătrâna de 82 de ani avea deja o explicaţie pregătită.
Localnic: Aşa spune: Nu e acasă, l-a dus un preot la Iaşi. Şi la Iaşi stă bine.
Localnic: A zis că e plecat la spital
Primarul localităţii, Mihai Moraru: Am încercat să facem o anchetă socială. Ni s-a spus din partea familiei acelaşi lucru: că e plecat – când la spital, când la mănăstrire. Toate cele trei cadavre au fost transportate la lML, unde medicii urmează să stabilească din ce cauză au decedat. În urma descoperii ororilor din casă, Loredana a fost internată la spital pe secţia de Psihiatrie. Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi contiună cercetările în acest caz.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră