StiriEst
Trafic blocat pe Drumul European din cauza unui accident
Traficul rutier pe drumul european E 581 spre Vama Albiţa a fost blocat, duminică, pe un sens de deplasare, după ce un şofer din Republica Moldova, care se întorcea cu familia din concediu din Grecia, a doborât cu maşina un stâlp de pe marginea drumului, la intrarea în municipiul Huşi.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul s-a petrecut pe şoseaua Dobrina, de la intrarea în municipiul Huşi, după ce şoferul, un bărbat de 31 de ani din Republica Moldova, a ieşit cu maşina de pe şosea şi a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului european E 581. În urma impactului, stâlpul a căzut pe partea carosabilă, ceea ce a dus la blocarea traficului pe unul din sensurile de mers.
”Din cele cinci persoane aflate în maşină, un singur pasager a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Municipal Huşi, unde medicii l-au diagnosticat cu policontuzii. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a declarat, duminică, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Silvia Manta. Poliţiştii de la Biroul Rutier Huşi se află în zona accidentului şi dirijează traficul alternativ pe un sens de mers până la îndepărtarea stâlpului de pe şosea. Şoferul care a provocat evenimentul ar fi adormit la volan, în condiţiile în care se întorcea cu familia din concediu din Grecia. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele său pentru vătămare corporală din culpă.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiție divină? Sentința finală în cazul lui Corneliu Onilă se dă chiar în ziua în care a murit fostul episcop Ioachim, cel chinuit de propriul succesor