Știri Suceava
Doi morti, dupa ce un tren a lovit in plin o masina

Două persoane au murit, după ce un tren InterRegio a lovit în plin o mașină la o trecere la nivel cu calea ferată în Dumbrăveni, județul Suceava.
Tragedia s-a petrecut sâmbătă, la prânz, când trenul InterRegio care circula pe relația Suceava – Botoșani a lovit în plin mașina în care se aflau două persoane.
Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, autoritățile locale au intervenit la fața locului cu două autospeciale pentru descarcerare și două ambulanțe.
Victimele au fost descoperite încarcerate și în stare de inconștiență.
Au fost descarcerate, însă medicul de pe ambulanța SMURD a declarat decesul acestora.
În jur de 15 persoane se aflau în tren, iar primele informații arată că niciuna nu a necesitat îngrijiri medicale.
Circulația feroviară a fost oprită în zonă pentru aproximativ o oră.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Episcopia Hușilor condamnă ferm comportamentul preotului din Pușcași! A fost declanșată o anchetă
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Bătaie de joc liberală la Pribești: Primărița PNL „aranjează” drumurile cu lut și pietroaie, pe banii oamenilor- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Ciupilan a pus cruce spitalului din Huși! Unitatea se închide!? Bolnavii mor cu zile, primarul pasează vina
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
BOR, zguduit din temelii! Episcopul Onilă merge la închisoare, călugarul Jitaru scapă parțial, dar va sta 14 ani și 2 luni în închisoare!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
VIDEO: Hristos a înviat, dar siguranța copiilor a murit. Protopopul din Huși, acuzat că exploatează minori în numele Bisericii
-
Stiri Moldovacu 3 săptămâni in urma
Accident produs de o tânără din Vaslui. Un mort și o femeie mutilată, după o depășire criminală
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
La Pușcași, mila o dau oamenii, nu biserica: Preotul cere taxă pentru înmormântarea unui amărât
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Justiție divină? Sentința finală în cazul lui Corneliu Onilă se dă chiar în ziua în care a murit fostul episcop Ioachim, cel chinuit de propriul succesor