Știri Iași
Un bărbat a fost înjunghiat mortal de soție după ce a vrut să o bată cu ranga
Un bărbat în vârstă de 64 de ani, din localitatea ieşeană Bărbăteşti, a murit după ce în cursul nopţii de joi spre vineri a fost înjunghiat de soţie cu un cuţit.
Coordonatorul SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că bărbatul, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a vrut să îşi bată soţia cu ranga, iar femeia a încercat să se apere, informează Agerpres.
„La ora 01,35 a fost primită o solicitare pentru un pacient inconştient, înjunghiat de soţie, în satul Bărbăteşti din comuna Cucuteni. Am trimis un echipaj cu o autospecială C2 de la Paşcani şi un altul cu o autospecială B2 de la Târgu Frumos. La locul solicitării au găsit un bărbat de 64 de ani, prezentând la nivelul regiunii precordiale o plagă prin înjunghierea cu un cuţit. Rana era de aproximativ 2 cm. Pacientul se afla în stop cardio-respirator. A fost înjunghiat de către soţie, aparent după consumul de alcool şi, pe fondul unui conflict verbal şi fizic, ar fi vrut să îşi lovească soţia cu o rangă, iar aceasta a încercat să se apere”, a precizat dr. Diana Cimpoeşu.
Potrivit sursei citate, solicitarea pentru ambulanţă a fost făcută de fiul acestora, care şi-a găsit tatăl înjunghiat în curte.
„S-au efectuat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie, însă din păcate nu a răspuns manevrelor, declarându-se decesul. La locul solicitării a fost prezentă şi Poliţia”, a menţionat dr. Diana Cimpoeşu.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
O elevă a ajuns la spital după ce a fost bătută de o profesoară. Primarul din Fruntișeni amenință familia să renunțe la reclamații
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Pilda dăruirii în Medicină: Halatul nu se moștenește, ci se câștigă prin muncă asiduă, efort și perseverență
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
PNL și-a anunțat candidatul la Primăria Huși. Tătaru demontează miturile din cultura electorală locală: Un oraș în care se spune că “a furat, dar a și făcut”
-
StiriEstcu 4 săptămâni in urma
Student bursier, șef peste 3000 de animale
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Deschiderea oficială a Olimpiadei Naționale de Matematică la Huși, județul Vaslui-FOTO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
O nouă grevă de avertisment la Spitalul de Urgență! Cadrelor medicale le-a ajuns cuțitul la os- FOTO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Doi frați candidează unul împotriva celuilalt la primărie, unul de la PSD, altul la PNL
-
Stiri Moldovacu 4 săptămâni in urma
Minore dispărute din Vaslui, depistate în Gara Focșani