Știri Vaslui
Nelu Tătaru: “Eu am ales acum mulți ani să studiez medicina la Iași și nu regret nicio clipă”

Preşedintele PNL Vaslui, deputatul Nelu Tătaru, a fost prezent, marţi, la inaugurarea Terminalului 4 al Aeroportului Internaţional Iaşi. “Iată că se poate! M-am bucurat să fiu prezent la evenimentul de la Iași organizat cu prilejul finalizării lucrărilor la Terminalul T4 al Aeroportului Internațional din județ! Au fost prezenți la această vizită președintele Senatului României, Nicolae Ionel Ciucă, colegi, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, dar și personalități din mediul academic și privat. Acest aeroport reprezintă nu doar un punct de sosire sau de plecare, ci este un motiv în plus pentru ca Iașiul să fie ales ca destinație de toți cei care vor să se îmbogățească cultural, spiritual sau educațional. Acum le este și mai ușor! Eu am ales acum mulți ani să studiez Medicina la Iași și nu regret nicio clipă! Felicitări echipei liberale de la Iași și tuturor profesioniștilor care au lucrat la acest proiect și l-au dus până la capăt, indiferent de provocări”, a declarat președintele PNL Vaslui, deputatul Nelu Tătaru.
Al patrulea terminal de la Aeroportul Internațional Iași, al doilea cel mai mare din țară. În prezent, aeroportul ieşean are trei terminale funcţionale, iar procedura de recepţie a lucrărilor de la terminalul T4 a început pe 31 decembrie 2023. În luna mai acest nou terminal va fi tranzitat de primii pasageri. Noul terminal, terminalul T4, este cel mai mare din ţară după cel de la Otopeni, are o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 32.000 metri pătraţi şi va deveni operaţional din luna mai a acestui an. Proiectul construcţiei celui de-al patrulea terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi a fost susţinut din fonduri europene şi a avut o valoare de 90 de milioane de euro. Din această sumă, un procent de 15 la sută a fost asigurat din contribuţia de la bugetul de stat. Terminalul este construcţie nouă cu trei niveluri, şapte porţi de îmbarcare, 20 birouri de check-in. Fluxurile sunt bidirecţionale. Îmbarcarea pasagerilor se va face şi prin trei aviobridgeuri. Capacitate de procesare de 950 pasageri pe oră şi 3,5 milioane de pasageri anual. În cadrul construcţiei terminalului T4 a fost construită şi o parcare nouă, cu un sistem modern de management, şi cu o capacitate de 600 de locuri. Tot în cadrul proiectului construcţiei terminalului T4, pe o suprafaţă de un hectar, a fost construit şi un parc fotovoltaic, care are o capacitate de 1MWh. Astfel, s-a dorit un pas important către utilizarea surselor de energie regenerabilă în operaţiunile aeroportuare.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Tragedie cu multe semne de întrebare la o fermă de păsări! Angajat decedat din cauza condițiilor de muncă, societatea ar încearcă să dea vina pe victimă
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Huși, orașul nepăsării: Bolnavii sunt lăsați să sufere, iar primarul Ciupilan privește de la distanță și se distrează
-
Bursa zvonurilorcu 4 săptămâni in urma
Managerul Popa Păhărel și comisarul Herghilă – Rețeta corupției care transformă un oraș într-unul al șpăgii- BURSA Zvonurilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Episcopul care vorbește mai puțin și face mai mult: Ignatie al Hușilor dă o nouă lecție de decență și respect pentru performanță
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Medicii din Iasi se plâng că hușenii le aglomerează spitalele. Primarul Ciupilan își bate joc de bolnavi și menține în funcție un incompetent
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Irina Ciobanu, noul manager interimar al SJU Vaslui. Consiliul Județean trebuie să găsească un nou director economic
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Județul Vaslui își schimbă prefectul: Eduard Popica, revine în funcție
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Călăii medicului Tătaru: un preot, un manager turmentat și un primar nepăsător. Juristul în sutană vrea să „omoare” spitalul Huși