Știri Vaslui
Lunea Mare: Părintele Stareț al Mănăstirii Bujoreni, Euharist Micu- VIDEO

Începând cu Duminica Floriilor și până în sâmbăta dinainte de Paște, creștinii marchează Săptămâna Patimilor. Sunt zilele care preced Învierea lui Iisus și reprezintă o perioadă de smerenie și curățare spirituală înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății.
În Săptămâna Patimilor, preoții recomandă post, rugăciune și spovedanie, deoarece este o perioadă în care creștinii se pregătesc spiritual pentru Paște.
În fiecare zi din Săptămâna Patimilor, preoții țin slujbe numite denii. Acestea se săvârșesc seara, începând cu Duminia Floriilor, până în Vinerea Mare, când se cântă Prohodul Domnului.
Semnificația fiecărei zile din
Săptămâna Patimilor
Despre Lunea Mare ne vorbește Părintele Stareț al Mănăstirii Bujoreni, Euharist Micu.
Aceasta este considerată ca fiind prima zi a Patimilor lui Iisus. În Biserică, preotul aduce în față icoana tânărului Iosif, care a fost vândut de frații săi în Egipt. La Liturghie se citește istoria vieții acestuia, deoarece amintește de felul în care Mântuitorul a fost vândut de Iuda.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma60 de comune din Vaslui primesc bani europeni pentru servicii esențiale: locuri de muncă, sănătate și educație
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaDe pe capota DNA, direct pe scena „excelenței”: premiul unui șef crescut la umbra lui Buzatu
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaAsistentă de la SJU Vaslui, moarte fulgerătoare după tura de noapte. Mesajul ei despre epuizare cutremură acum unitatea sanitară
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaRuptură între Biserică și instituția condusă de Ciprian Trifan: Episcopia cere sprijin pentru săraci, „Beregoi vrea numai bani”, spune conducerea CJ
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaPrimarul Boroș pune viețile oamenilor în pericol! După explozia din Bârlad, un consilier local acuză Primăria că a lăsat blocul fără căldură
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaAvalanșă de sancțiuni în trafic: controale la foc continuu, milioane de lei intră la buget. Statul strânge bani cu radarul și centura
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaConsilierii PNL din Vaslui: inutili și plătiți din taxe tot mai mari. Marius Arcăleanu vorbește despre muncă, în timp ce aleșii liberali nu fac nimic
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaEroul cu patru lăbuțe salvat din infern: cățel resuscitat după explozia devastatoare dintr-un bloc din Bârlad

