Știri Iași
Patru copii infectati cu coronavirus, au fugit din centrul de plasament si s-au plimbat prin oras

Peste 20 de copii infectaţi cu coronavirus erau izolaţi în centrul de plasament din Iaşi. Alarma s-a dat seara, în jurul orei 22. Din curtea instituţiei, într-un moment de neatenţie al supraveghetorilor, patru dintre ei s-au furişat prin gardul rupt şi au fugit.
Tiberiu Bantaș, purtător de cuvânt DGASPC Iași: În curtea respectivă, ieşise şi supraveghetorul, dar era şi gardianul de la serviciul de pază publică, Din păcate, cei doi nu au observat în timp util fuga celor 4 copii. S-a sesizat în câteva zeci de minute.
Trei fete şi un băiat de 12 ani au fost daţi dispăruţi. Anchetatorii au indicii că bolnavii s-ar fi plimbat prin centrul oraşului, apoi s-ar fi despărţit şi au mers în direcţii diferite. Nu e exclus ca, pe traseul lor, să fi intrat în contact cu zeci de oameni.
Două dintre fete au fost găsite, în comuna Comarna, la iubiţii lor. Au fost aduse aici cu o ambulanţă, doar că în momentul în care erau predate angajaţilor de la centru, una dintre ele a reuşit din nou să fugă. A fost găsită după câteva ore în oraş, tot în prezenţa iubitului.
Prof. Dr. Carmen Dorobăț, manager Spitalul de boli infecțioase Iași: Orice pacient care este cu test pozitiv este o potențială sursa de infecție. Chiar daca e fara nici un fel de simptom, inca nu putem să spunem cu certitudine cat de contagios este sau cat nu. Boala e imprevizibila.
La 24 de ore de la momentul in care au fugit din centru băiatul era în continuare disparut. Așa că poltisitii au făcut publice fotografia și semnalmentele sale cerând ajutorul cetățenilor. Misiunea le-a fost îngreunată și de faptul că de fiecare dată când băiatul vedea agenți de poliție se ascundea tocmai de aceea a fost căutat și de polițiști în civil, scrie observator.
Anchetele epidemiologice trebuie să stabilească traseul fiecărui copil în parte şi să identifice oamenii cu care au intrat în contact. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar o anchetă internă are loc şi la Direcţia pentru Protecţia Copilului.
Radu NEAGU
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
VIDEO: Georgiana Manole este noul manager al Spitalului de Urgență Vaslui
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Cine este polițistul care s-a luat la bătaie, în club, la petrecerea șefului de la Crimă Organizată: de la pachete pe ruta Londra–Vaslui, direct la IPJ
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Opt femei au fost tunse în monahism la Mănăstirea Moreni. Imaginile ritualului au stârnit reacții: „Ceremonia a fost impresionantă, dar și greu de privit”
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Se impune demisia primarului Ciupilan? Spitalul Huși este un focar de umilință și incompetență
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Haosul de la Spitalul Județean Vaslui, o nouă încercare de a fi domolit: Georgiana Manole, numită manager interimar
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Nemulțumiri în rândul polițiștilor vasluieni. Șeful IPJ, Dan Pelin, vizat de acuzații
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Noul șef al Crimei Organizate din Vaslui, petrecere de lansare într-un club al unui fost condamnat pentru droguri. Scandal, jandarmi și un polițist „special” sancționat
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Pătrunjel cu otravă în marketurile din Vaslui, Bârlad și Huși