Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Fetiță de patru luni moartă la două zile după un consult medical

Publicat

in

Este anchetă într-o comună din județul Iași, acolo unde o fetiță de 4 luni a murit la scurt timp după ce a fost consultată de un medic. Fetița era răcită și avea febră, dar după ce a primit tratament în urgențe i-a scăzut temperatura.

De aceea, spun medicii, bebelușul nu a fost trimis într-un spital din Iași. La nici 48 de ore de la consult, pruncul a murit acasă. Tatăl a depus plângere la poliție și a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Avis Coffee Shop

Bebelușul de 4 luni a fost adus de părinți la spitalul din Târgu Frumos, acum câteva zile. Avea febră și tușea, spune mama, iar în fișa medicală e consemnat faptul că pruncul avea 38 de grade Celsius la prezentarea în urgență.

Mica pacientă a fost consultată, i s-a pus o perfuzie și după ce temperatura a revenit la normal, a fost externată împreună cu mama și i s-a dat tratament la domiciliu. După nici două zile, însă, fetița a murit.

Daniel Stângaciu, tatăl bebelușului: „Trebuia să îmi trimită copilul la Iași să se facă bine, dacă o trimitea la Iași fetița mea era sănătoasă și acum era cu mine. Eu nu pot să trăiesc cu povara asta, că fetița mea nu mai trăiește”.

Gabriela Totoi, bunica maternă: „Era răcită, avea durere de gât și trebuia trimisă la Iași, dacă era trimisă copila scăpa. Așa nu a avut nicio șansă. A fost un copil dorit, un copil frumos. A fost durere mare că s-a pierdut pentru că era primul copil al fetei și trebuia să trăiască”.

Tatăl bebelușului a depus plângere la poliție, iar anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. În cadrul anchetei, polițiștii vor face cercetări și pentru act sexual cu un minor, întrucât mama copilei are 14 ani împliniți.

Pe de altă parte, reprezentanții Spitalului Sfântul Spiridon, de care aparține compartimentul de primire urgențe de la Târgu Frumos, au început și ei o anchetă internă. Din declarațiile date până la acest moment de medicul și asistentele care au îngrijit bebelusul, rezultă că, de fapt, mama ar fi refuzat să fie transferată la Iași și ar fi ales să revină a doua zi la consult la pediatru. Totuși, recomandările și refuzul mamei nu sunt consemnate în fișa pacientei.

Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt Spitalul Sfântul Spiridon Iași: „A fost tratament în urgențe, a fost reevaluat după tratament. Temperatura era de 36,5 grade, conștientă, cooperantă cu evoluție favorabila care nu afecta funcțiile vitale și nu impunea transferul într-o clinica din Iași în acel moment. Totuși mamei i s-au oferit două variante, transfer cu ambulanța către spitalul Sf. Maria sau consult pediatric a doua zi în ambulatoriu, la Târgu Frumos. Mama a optat pentru a doua variantă”.

Primele rezultate ale necropsiei copilei au arătat că fetița a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii.

Sursa: Pro TV

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.