StiriEst
Concluzie în cazul tragediei de la Murgeni. De ce nu pot fi înmormântați cei trei pacienți! Primarul Cazacu a asistat la moartea lor
Autoritățile au anunțat o primă concluzie la aproape o săptămână de la tragedia petrecută la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, acolo unde trei pacienți au murit, iar alți 29 au ajuns la spital cu suspiciunea, de enterocolită. Ministrul Sănătății Alexandru Rafila spune că nu a fost vorba despre o intoxicație cauzată de mâncare. Alte rezultate sunt așteptate în perioada următoare. În cazul celor doi bărbați și al femeii care au murit în spitalul din Murgeni, autoritățile nu și-au dat încă acceptul pentru înmormântare. Pâna azi s-a ajuns la o concluzie parțială în privința decesului lor. În ziua de dinaintea celei în care au început să se simtă rău, cei peste 150 de bolnavi internați în spital au mâncat la prânz borș de pește și pește pangasius prăjit cu orez și legume. Mâncarea a fost adusă în spital drept pomană de Mănăstirea Florești. Apoi, la cină, pacienții au primit o conservă de pește din cămara spitalului. Primul care a murit a fost un pacient de 45 de ani, dar nimeni nu s-a alarmat. La cinci ore și jumătate după primul deces, s-a înregistrat și al doilea. O femeie de 50 de ani s-a prăbușit pe un hol și a intrat în stop cardio-respirator. A urmat a treia victimă: o pacientă de 54 de ani, fostă pianistă. La IML Iași au fost analizate toxicologic 13 probe de la tot atâția pacienți. Rezultatele preliminare au ieșit negative. Cele finale vor veni peste câteva zile.
Diana Bulgaru, director IML Iași: „Am lucrat o parte din probele de la persoanele aflate în viață și am lucrat doar de la o singură persoană decedată. La acest moment, nu s-a identificat nimic. Noi am căutat nitriți, am căutat alcooli, am căutat pesticide, am căutat medicamente. Acestea au ieșit în doze terapeutice, ceea ce era și firesc pentru că vorbim de bolnavi cronici”.
La DSP Vaslui și la Agenția Națională Sanitar Veterinară încă se prelucrează probele recoltate. În aceste condiții, primarul din Murgeni – în subordinea căruia se află spitalul – spune că nu poate lua o măsură în privința conducerii instituției medicale.
Primarul Eduard Cazacu- dovada clară a nepăsării și incompetenței
În acest caz a fost deschis un dosar penal. Spitalul de Psihiatrie din Murgeni a fost amendat cu 12 mii lei, dar măsurile s-au oprit aici. Depășit de situație, așa pare primarul PSD din Murgeni. Eduard Cazacu, cel care îi căra geanta lui Dumitru Buzatu peste tot pe unde mergea, a încercat sa ignore situația de la Spitalul Murgeni și sa o ascundă. Lui Cazacu efectiv nu i-a pasat că oamenii mor pe capete. O demonstrează clar apelurile înregistrate la stația de Ambulanță. Prima solicitare a fost făcută cu mult înainte de prânz, dar cu toate acestea nu s-a luat nicio măsură, iar autoritățile au fost alertate la aproape 9 ore distanță. Și asta după ce reprezentanții Serviciului de Ambulanta au început sa pună întrebări. Cel puțin în cazul social democratului Eduard Cazacu vorbim de o nesimțire crasă de vreme ce habar nu avea ce se întâmplă într-o unitatea sanitară pe care o are în subordine.
Din cei 29 de internați inițial, doar un bărbat mai este în spital acum. Ceilalți au fost externați din unitățile medicale din Vaslui, Bârlad și Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, cu starea ameliorată, dar fără o concluzie în privința cauzei care i-a îmbolnăvit.
Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași: „Au fost îngrijiți și monitorizați multidisciplinar: medic boli infecțioase, terapie intensivă, gastroenterologie, psihiatrie”.
O posibilă cauză a morților și îmbolnăvirilor subite de la Murgeni ar putea fi o reacție la o substanță toxică, cu care pacienții au intrat în contact, dar în doze diferite, spun unii specialiști. Așadar, a doua ipoteză luată în calcul este ca mâncarea să fi fost contaminată accidental sau într-o altă împrejurare cu substanțe periculoase.
-
Stiri Moldovacu 2 săptămâni in urma
Lista drumurilor din Moldova unde s-au instalat radare fixe cu cameră
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Tragedie cu multe semne de întrebare la o fermă de păsări! Angajat decedat din cauza condițiilor de muncă, societatea ar încearcă să dea vina pe victimă
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Huși, orașul nepăsării: Bolnavii sunt lăsați să sufere, iar primarul Ciupilan privește de la distanță și se distrează
-
Bursa zvonurilorcu 2 săptămâni in urma
Managerul Popa Păhărel și comisarul Herghilă – Rețeta corupției care transformă un oraș într-unul al șpăgii- BURSA Zvonurilor
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Episcopul care vorbește mai puțin și face mai mult: Ignatie al Hușilor dă o nouă lecție de decență și respect pentru performanță
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Mafia de la Spitalul Județean Vaslui tremură: schimbarea conducerii amenință rețelele de corupție tolerate ani la rând de PSD
-
Bursa zvonurilorcu 2 săptămâni in urma
Popa Păhărel, “Ciapă” și Stavărul Herghilă– producători de cadavre și jmenuri din bani publici-BURSA Zvonurilor
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Primarii din Fălciu și Boțești, mai preocupați de afacerile personale decât de copiii și bătrânii abandonați