Știri Vaslui
Un nou pas, in lupta cu seceta!
In acest an, mai bine de 1.000 de hectare de teren agricol vor ajunge in folosința fermierilor din zona Vetrisoaia. E vorba de infrastructura secundara de irigatii, o gura de oxigen pentru cei ce lucrează pământul și care își văd recoltele compromise, an de an. Directorul Agentiei Naționale pentru Îmbunătățiri Funciare Vaslui, Sandu Damian, a precizat că 2024 continuă cu a treia etapă de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din amenajarea Albița-Fălciu. Se vor realiza, astfel, opt kilometri de canale de irigații.
„Fermierii au continuat procesul de reabilitare a infrastructurii secundare. Trebuie spus ca, in anul 2020, doar o parte dintre ei aveau accesate programe de reabilitare cu fonduri europene, prin accesarea submasurii 125, in primul program și continuând cu submasura 4.3., componenta de irigații. In prezent, avem șapte proiecte demarate sau realizate în diferite stadii. Grație acestor proiecte, fermierii au achiziționat, pe lângă echipamente moderne, componente pentru irigat, tamburi și pivoti, care pot fi comandați de la distanță. Așadar, in amenajarea Albita-Falciu se mișcă lucrurile, mulțumită fermierilor de aici. Aceștia se implica total si sunt hotarati să facă față provocărilor la care îi supune natura, prin schimbările climatice”, a spus Sandu Damian, directorul ANIF Vaslui.
Anul trecut, la Vetrisoaia au fost reabilitate statia de pompare, dar și 11,4 kilometri de canale de irigații, care deservesc zona respectiva. Valoarea investiției a depășit 18 milioane de lei.
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaUPDATE: Accident mortal pe DN 24, la Ciortești. Doi cunoscuți oameni de afaceri din Vaslui implicați: unul a murit, soția însărcinată preluată de elicopterul SMURD
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFamilia lui Sorin Iacob vorbește despre un accident care „se putea evita”, în timp ce ancheta continuă. Mesajul surorii lui Sorin, între suferință și acuzații
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaUrsachi pune lacăt pe banii europeni. ISU Vaslui riscă să piardă 6 milioane lei după ce șefa Prevenirii contestă calitatea lucrărilor de la sediul din Bârlad
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDepășire mortală între doi afaceriști pe DN 24. Ce s-a întâmplat în ultimele secunde înainte ca Audi-ul să intre pe contrasens
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaDescindere cu dedicație la pensiunea familiei prefectului Popica. ISU recunoaște acțiunea „punctuală” la MIRA
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaFacturi uriașe la apă, șantiere scăpate de sub control. Lucrări periculoase la Aquavas, au apărut alunecările de teren- VIDEO
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urmaTragedie cumplită după accidentul de la Ciortești. Au murit Sorin Iacob, soția sa și bebelușul nenăscut. Vlad Ciuburciu este internat la Iași
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urmaImpact violent în Bârlad. A pierdut controlul volanului și a aruncat o mașină parcată direct în gard

